In ultima luna a primaverii, prin locuri umbrite si reavene din gradini, se deschid frunzele de un verde crud si ciorchinii cu flori albe ale Lacramioarelor (Convallaria majalis).

Cine nu are in gradina Lacramioare si isi doreste, e timpul pentru achizitionat si plantat. Luna aprilie este ideala pentru plantarea lor. In acest fel inca veti avea timp sa va bucurati de flori in luna mai. Daca aveti si doriti sa le inmultiti sau sa mai dati si la altii, trebuie sa stiti cateva lucruri. Odata scoase din pamant, radacinile ingrosate sunt ideale pentru plantare imediata. Acestea contin muguri floriferi si vor inflori negresit. Radacinile cu varfurile mai ascutite vor produce doar frunze iar inflorirea va avea loc peste un an sau chiar doi. De obicei se planteaza intr-un fel de pepiniera de unde sa aveti rezerve de dat la prieteni. Plantarea Lacramioarelor se face la adancime mica, partea de sus a radacinii trebuie sa fie putin sub nivelul solului, dupa care udati abundent.

Daca va cumparati bulbi din comert, trebuie sa ii puneti pentru cateva ore in apa sa se hidrateze. E necesar sa-i plantati repede in locul stabilit, pentru ca radacinile nu suporta sa stea mult timp fara apa.

Plantarea si asocierea cu alte flori de gradina

Marele atuu al lacramioarelor este faptul ca adora umbra si pamantul reavan. In aceste conditii le puteti planta in locuri unde alte plante nu ar supravietui. Pe sub tufe de liliac, la baza arbustilor, langa garduri, ziduri sau borduri. Plantele lasate in pace se vor dezvolta si inmulti frumos ani la rand. In plus, lacarmioarele sunt foarte tolerante: suporta fara probleme compania altor plante si formeaza impreuna un covor colorat in gradina. O combinatie interesanta realizati cu Cerceii doamnei (Dicentra spectabilis) si nastureii colorati (Bellis perenis).  Dupa inflorire si dupa ce florile se trec, frunzele si tijele nu trebuie indepartate. In acest fel acumuleaza necesarul de energie pentru noul sezon. Lacramioarele de gradina ierneaza in pamant iar primavara vor incolti fara probleme.

4156294508_258ef218d1_o

Lacramioare la ghivece

Daca nu aveti gradina dar va doriti frumoasele flori pe balcon sau chiar in casa, trebuie sa stiti ca aceste plante se dezvolta frumos si in ghivece. Daca aveti rabdare si grija ati putea avea lacramioare inflorite toata iarna. Tot ce trebuie sa faceti este sa plantati radacinile la intervale diferite, din toamna pana in iarna. Ca sa si infloreasca trucul este sa tineti bulbii cateva zile in frigider. Cautati ghivece potrivite si asigurati-va ca au un drenaj bun al apei. Plantati radacinile, udati-le si asezati-le la racoare si umbra. Dupa ce incoltesc aduceti plantele la lumina dar nu in bataia directa a soarelui. In cel mult o luna veti avea flori de Lacramioare in casa. Dupa ofilirea florilor le vor lua locul mici bace rosii, foarte decorative. In primavara puteti muta Lacramioarele din ghivece in gradina.

Atentie! Fructele roscate ale Lacramioarelor sunt otravitoare.

Lacramioarele sunt plante usor de ingrijit, se prind repede si va rasplatesc multi ani cu splendide flori albe si frumos parfumate. In diminetile de mai cand roua le da o stralucire aparte, efectul vizual este unul foarte placut. Un motiv in plus sa aduceti aceste plante in viata voastra.

Foto: Nicholas Turland, Jukka Heinonen

Anunțuri