Anul acesta am ales sa fac rasaduri de petunii pentru jardiniera.  Infloresc toata vara in diferite culori si au un miros imbatator – iata argumentele. Am facut rasaduri pentru prima data intr-o camera in casa (spun asta pentru ca sunt unii care se plang ca nu au sere, nu au spatiu, nu au materiale). Am cultivat semintele de petunii in ghivece de flori pe care le-am adunat treptat de la toate florile primite, adica nu am facut o investitie anume. Am folosit pamant special pentru flori si le-am asezat  intr-o tava unde pun apa. Este important sa aiba lumina tot timpul, daca se poate alba, (am folosit un bec alb, economic, peste noapte), astfel cresc mai repede. Temperatura solului trebuie sa fie constanta iar udarea se face o data pe saptamana. Am avut emotii mari pana cand au aparut primele plantute, care mai tarziu m-au facut mandra de primele flori. Acum sunt gata de plantat in jardiniera din curte.

Mutarea rasadurilor in jardiniera trebuie pregatita cu o zi inainte. Ghivecele trebuie bine udate astfel ca plantele sa se desprinda usor. Ele se cultiva cu tot cu pamantul in care au crescut, deci trebuie ca jardiniera sa fie pe jumatate plina cu pamant. Completam apoi spatiile ramase cu pamant. Trebuie tinut cont ca plantele se vor dezvolta, deci nu trebuie inghesuite. O sa observati in indicatiile de pe toate plicurile cu seminte, ca spatiile care trebuie lasate au masura unei palme. Esti sigur ca ai plantat bine daca planta este verticala. Apoi se uda toata jardiniera. Este foarte important drenajul, adica apa nu trebuie nici sa se scurga repede dar nici sa balteasca la baza. Amplasarea jardinierei se face intr-un loc cu mult soare, in gradina sau pe balcon. Florile necesita ingrijire de 2-3 ori pe saptamana.

Tuturor gradinarilor amatori le doresc soare si apa din belsug!

Text: Alina Curelaru

Foto: Serres Fortier, Satrina0, Becky F

Anunțuri