Ai inceput de curand sa te ocupi de gradina? Inseamna ca vrei sa fie totul perfect: niciun spatiu liber, nicio uscatura, nicio creanga stramba. Nu e rau sa-ti doresti ce e cel mai bun, cel mai frumos, insa trebuie sa tii cont de faptul ca natura si implicit gradina nu reprezinta o formula matematica absoluta. Trebuie sa inveti sa gestionezi lucrurile in termeni relativi si sa stii cand o problema banala devine o urgenta.

Pentru asta e nevoie de multa cunoastere, pasiune si experienta. Toate se castiga in timp, nu cat ai bate din palme. Treptat vei vedea plantele din gradina reactionand la factori de mediu, la daunatori, etc. si vei intelege cand si cum trebuie sa intervi. Pana atunci, nu-ti face din perfectiunea gradinii un ideal. Lucrul la gradina nu se termina niciodata. La propriu. Asa ca invata sa iei lucrurile exact asa cum vin. Iti va prinde foarte bine in privinta educatiei rabdarii… daca esti o persoana nerabdatoare.

Uite ca lucrul la gradina poate fi cel mai bun psihoterapeut.

Foto: Michael Charron-Plante

Anunțuri