Iubesti trandafiri? Probabil ca da! Insa nu toata lumea are avantajul unei gradini in care sa planteze ce-si doreste. Daca nu ai decat o terasa, un chiosc micut sau un balcon insorit, poti sa plantezi trandafiri pitici in recipiente. Alegi recipientele dupa propriul gust, dar sa nu fie foarte adanci si e obligatoriu sa aiba gauri de scurgere pentru apea suplimentara. Daca folosesti ghivece decorative ai grija sa scurgi periodic apa care se acumuleaza la baza. Altfel risti sa te pomenesti cu radacinile trandafirilor putrezite.

Dupa ce se trec florile e bine sa le tai cu o portiune de tulpina asa incat partea ramasa din tulpina sa se ramifice. In scurt timp dupa aceea vei avea si mai multe flori decat ai avut in primul val. Nu neglija amplasamentul insorit pentru ca in lipsa soarelui direct trandafirii nu vor produce multe flori asa cum iti doresti. Daca vezi ca numarul florilor este in scadere e posibil ca trandafirii tai sa aiba nevoie de ingrasamant. Pamantul din ghiveci nu poate sustine toate florile existente cu mineralele pe care le are. Trandafirii sunt mari consumatori de macro si microminerale. De asemenea, daca terasa sau balconul sunt acoperite/inchise aeriseste pe indelete.

Aerisirea deficitara poate duce la fainare si la atacul paianjenilor rosii, cu care sigur nu vrei sa te incurci. In rest, depinde de tine ce piese de mobilier sau elemente decorative iti alegi. Mie tare mi-a placut coltisorul cu trandafiri din poza de mai sus. Iti doresc sa te bucuri de multe flori de trandafiri!

Foto: Flora Dania Marketing

Anunțuri