De cate ori ma gandesc la aceasta planta nu inteleg de ce nu este mult mai raspandita prin gradinile noastre. Ai zice ca multi gradinari nici n-o cunosc, pentru ca folosesc cu drag alte flori in gradinile lor, dar nu si Penstemon. Poate ca de vina e faptul ca nu au de unde sa o cumpere! Sfatul meu este sa o cumparati indata ce o gasiti, fie ca plante tinere, fie ca seminte (pe parcurs o veti putea inmulti prin separarea tufelor sau prin inradacinarea de lastari). O sa fie mai greu la inceput, dar sigur va merita efortul, pentru ca vedeti si voi cat de frumoase sunt florile sale.

Sunt multe specii si soiuri, dar de data aceasta eu ma refer numai la hibrizii cu flori mari si culori intense. Florile hibrizilor pot fi in combinatii de rosu, alb, roz si albastru-purpuriu. Tufele mature pot ajunge destul de inalte si voluminoase asa ca cele mai frumoase rezultate din punct de vedere decorativ le obtineti daca faceti plantari grupate. Asa florile nu vor fi rupte in caz de vant puternic si nici ingreunate excesiv de picurii de ploaie.

Deloc de neglijat este si faptul ca la unele soiuri chiar si foliajul are culori interesante. Se foloseste in straturi mixte din gradina, impreuna cu alte flori inalte sau de talie medie, in borduri, in asociere cu arbusti scunzi sau in recipiente mai mari pentru curte. Florile atrag nu numai privirile iubitorilor de frumos ci si pasarile mici si insectele. Tolereaza bine uscaciunea de peste vara, plantarile in zone mai povarnite din gradina si este o excelenta planta acoperitoare de sol. Se foloseste in buchete mixte de vara cu mare succes.

Foto: FarOutFlora

Anunțuri