Primulele infloresc abundent atat in gradina cat si in ghivece. Cateodata te surprind cu capacitatea lor de a rezista la ger si zapada, timp in care continua sa infloreasca. Alteori le vezi rezistand celor mai toride veri sau celor mai abundente ploi. Sunt multe feluri de primule, dar eu ma refer acum la Primula vulgaris si la hibrizii asemanatori din comert.  Mi-ar fi greu sa va spun care este mai frumoasa, pentru ca fiecare e frumoasa in felul ei.

Ce pot sa va spun este ca se preteaza excelent la plantare de o parte si de alta a aleilor din gradina sau sub forma de mica bordura de jur-imprejurul unor insule florale. Se pot planta si in ghivece sau jardiniere si chiar se pot folosi in aranjamente si grupaje variate in recipiente decorative sau cosulete. Le-am incercat in toate felurile si ma declar multumita de prestatia lor. In plus, nici macar pretul lor de achizitie nu e mare (2-4 lei bucata in functie de soi).

Puteti cumpara la inceput cateva exemplare si veti vedea ca dupa 3-4 ani de vegetatie veti putea sa le separati si sa obtineti mai multe plante. Astfel bordurile voastre colorate se vor forma in timp dar cu cheltuieli minime. In scurt timp vor incepe sa fie vandute prin magazine, asa ca nu pierdeti ocazia de a va cumpara cateva (da, o vreme va trebui sa le tineti intr-o camera racoroasa si luminoasa). De cum se incalzeste vremea, le veti putea muta afara. Bafta!

Foto: Collideous

Anunțuri